Se încearcă o altă procedură pentru programul „Lapte-corn”

Președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea ne-a declarat că în perioada imediat următoare va fi demarată o nouă procedură pe sistemul electronic de achiziții publice în vederea atribuirii unui agent economic a programului „Cornul și laptele”.

După cum se știe, elevii din județul Galați nu primesc aceste produse de la începutul anului școlar din cauza lipsei de interes a agenților economici de a-și prezenta ofertele. Până în prezent au fost organizate două proceduri, ambele fiind anulate din cauza lipsei participanților.

Președintele CJ Galați, Costel Fotea speră ca următoarea procedură să intereseze agenții economici pentru ca elevii să beneficieze de acest program guvernamental până la finalul anului școlar.

„Sper că de această dată vor fi societăți comerciale interesate de acest program iar elevii gălățeni să primească produsele pentru că știm că în zona rurală mai ales dar și în urban acolo unde sunt familii cu venituri mai modeste, acestea chiar sunt așteptate.” a spus președintele Costel Fotea.

Galațiul nu este singurul județ în această situație, un număr foarte mare de consilii județene nefinalizând procedura de atribuire. Există ipoteza conform căreia, lipsa de interes a agenților economici este cauzată și de câteva prevederi noi impuse de Executiv, pe care multe societăți nu le pot respecta.

Costel Fotea a mai afirmat că ar fi de dorit ca acest program să continue, dar să fie și îmbunătățit cu produse mai „prietenoase” cu elevii. Un corn ce ar putea avea în interior o anumită cantitate de gem ar fi de preferat produsului din prezent, mult prea fad pentru cei mici.

Ai putea fi interesat și de: