Caravană medicală prin tot județul Galați

În această vară, sute de oameni din patru localități ale județului au fost consultați gratuit în cadrul unei caravane medicale, așa că președintele Consiliului Județean, Costel Fotea, a luat decizia de a organiza o astfel de caravană la nivelul întregului județ, pentru oamenii fiecărei localități din mediul rural.

Este vorba despre două vehicule care vor fi achiziționate cu fonduri europene și dotate cu echipamente medicale pentru a realiza o serie de analize și examinări. Un autovehicul va fi ca un laborator pe roți, iar celălalt va fi utilizat de către medici pentru consultații.

În viitoarea ședință a Consiliului Județean va avea loc o discuție despre acest proiect, care se încearcă să fie pus în finanțare cât mai repede, valoarea sa fiind de aproximativ 550.000 de euro.

Ai putea fi interesat și de: