Unii gălățeni vor primi cu întârziere voucherele sociale

Tichetele sociale au fost încărcate cu a doua tranșă de bani la sfârșitul săptămânii trecute. Gălățenii au primit încă 250 de lei, cu unele excepții. Sunt persoane care vor primi sumele cu întârziere.

La nivel național, aproximativ 91.000 de beneficiari din cei aproximativ 2.5 milioane care au vouchere pentru alimente vor primi banii în următoarea perioadă. Pentru mulți oameni, mai cu seamă în această perioadă plină de scumpiri, acest ajutor de stat înseamnă mult.

Cei ce nu au primit încă aceste vouchere, ori au devenit eligibili după acordarea primei tranșe sau unii dintre ei nu au fost găsiți la domiciliul inițial. S-au mai întâmplat ce-i drept și erori la întocmirea listelor din partea instituțiilor oficiale.

Tichetele vor ajunge la aceste persoane în a doua jumătate a lunii septembrie. Valoarea totală a tranșei cu numărul II se ridică la aproximativ 600 de milioane de lei, bani europeni pentru siguranța alimentară a românilor. Voucherele pentru alimente au o anumită perioadă de timp în care sunt valabile. Acestea pot să fie utilizate într-un singur an.

Ai putea fi interesat și de: