Spitalul pentru Copii din Galați va fi reabilitat din punct de vedere energetic cu ajutorul fondurilor europene. Lucrarea va costa peste 7 milioane de lei.
Potrivit Primăriei Galați, a fost semnat contractul de finanțare europeană ce presupune reabilitarea și eficientizarea energetică ale Corpului A de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan”, spital construit în anul 1986. Valoarea totală a proiectului este de 7,2 milioane de lei cu TVA, din care fondurile nerambursabile sunt de 6.3 milioane de lei.
În cadrul lucrării vor fi făcute numeroase intervenții la clădirea spitalului.
„Principalele categorii de lucrări de intervenție sunt: reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii; instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice; reabilitarea termică a sistemului de încălzire si a sistemului de furnizare a apei calde; reabilitarea sistemului de climatizare; repararea colectoarelor de canalizare interioară; reabilitarea/modernizarea instalației de iluminat interioare; implementarea unui sistem de management energetic integrat pentru clădiri si alte activități care conduc la reducerea consumurilor energetice”, anunță Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați.
Perioada de implementare a proiectului este de 17 luni.

