Nu mai puțin de 120 000 de chestionare au fost completate prin autorecenzare în judeţul Galaţi, în cele 38 de zile de la declanșarea Campaniei organizate cu ocazia Recensământului populației și locuințelor.
Potrivit informațiilor furnizate de către Direcția Județeană de Statistică Galați.aceasta este situația cumulată în perioada 14 martie – 20 aprilie 2022, a chestionarelor completate prin autorecenzare în judeţul Galaţi, completate atât individual de către populaţie , cât şi în centrele destinate autorecenzării asistate puse la dispoziţie de către unităţile administrativ-teritoriale.
Din numărul total de chestionare completate la nivelul judeţului Galaţi, pe medii de rezidență : 41,4 % au fost completate în mediul urban (49.680 chestionare) şi 58,6% în mediul rural (70.320 chestionare).
După metoda de autorecenzare:68,7% dintre chestionare au fost completate cu asistență recenzor ARA, în centrele special amenajate puse la dispoziţie de către unităţile administrativ-teritoriale și 31,3 % dintre chestionare aparțin populaţiei care s-a autorecenzat individual.
Instituția gălățeană menționează că numărul chestionarelor completate nu este egal cu numărul chestionarelor validate şi nici cu numărul de persoane recenzate; o parte din aceste chestionare pot cuprinde date legate de locuinţe.
Direcția Județeană de Statistică Galați reamintește că perioada de autorecenzare şi autorecenzare asistată în locaţiile special amenajate de unităţile administrativ-teritoriale continuă până la data de 15 mai inclusiv.
Instituția îi îndeamnă pe cetîțeni să se autorecenzeze în număr cât mai mare şi să utilizeze cu încredere această metodă modernă de colectare a datelor.

