Ministerul Mediului anunță că din Ucraina nu se apropie de România niciun nor toxic

Ministerul Mediului anunță că niciun nor toxic nu se apropie de România, venind din Ucraina. Ministrul Tánczos Barna susține că, în prezent, nu există niciun pericol în ceea ce privește calitatea aerului.

Declarația a fost făcută luni, 21 martie, după ce în public au apărut unele informații privitoare la existența unui nor toxic format din sulf și plumb. Norul s-ar fi format din cauza bombardamentelor intense din Ucraina și ar trebuie să ajungă curând în Republica Moldova, Polonia și în România. Informația este dezmințită categoric de autoritățile române.

„Nu există niciun pericol dinspre Ucraina în ceea ce privește calitatea aerului”, a spus ministrul Mediului.

Tánczos Barna a mai spus că monitorizarea calității aerului se face non stop. Valorile sunt normale și uneori cresc din cauza traficului și a condițiilor meteorologice, a precizat ministrul Mediului.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns