Camera Naţională a Taximetriştilor (CNT) Galaţi a propus Consiliului Local o propunere de tarif maximal ce ar urma să fie pus în aplicare cel mai probabil începând de luna viitoare.
Ca și la ultima modificare de tarif din 2018, solicitarea venită din partea taximetriștilor este mult mai mare decât ceea ce a fost fundamentat, astfel că diferența între ce s-a solicitat și ce a fost stabilit ca tarif cumva corect este de peste 1 leu, mai precis 1,20.
Majorarea tarifului vine exclusiv pe fondul creşterii preţurilor la combustibili.
CNT a propus un tarif de 4,40 lei/km iar în urma analizei efectuată de reprezentanții autorităţii publice s-a stabilit că tariful corect ar fi 3,75 lei/km. Prin aplicarea indicelui de inflaţie tariful rezultat ar urma să fie undeva la nivelul de 3,20 lei/km.
Pe lângă creșterea prețurilor la combustibili, fie că vorbim de motorină, benzină sau gaz, taximetriştii gălățeni au pierdut masiv în ultima perioadă din clientelă. Salariile nu au crescut așa cum s-au majorat costurile la alimente sau utilități și nu în ultimul rând, intrarea pe piața locală a celor de la Uber și Bolt cu tarife mult mai mici, sunt principalele cauze pentru diminuarea numărului clienților și implicit a încasărilor companiilor de taximetrie.

