„13-15 iunie – Noi nu uităm”: Dovadă de spirit civic din partea studenților gălățeni

Distribuie articolul

Studenții de azi nu au apucat ultima glaciațiune, cum nu au apucat nici mineriadele din anii 90. Știu de ele din spusele altora. Spre deosebire însă de Epoca de Gheață, în care se complac mai toți contemporanii lor, studenții consideră că merită evocat unul dintre cele mai dramatice evenimente din recentă: Mineriada din 13-15 iunie 1990.

Este vorba de a treia acțiune întreprinsă de muncitorii din subterane în perioada post-decembristă, din păcate și cea mai dură dintre ele. Oficial, au fost răniți 746 de civili și au murit șase oameni. Neoficial, numărul vehiculat al deceselor atinge suta de oameni iar cel al răniților trece de o mie.

În acest context, în perioada 13 – 15 iunie Liga Studenţilor din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi ( LSG), în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi Casa de Cultură a Studenţilor din Galaţi organizează o serie de manifestaţii.

”Studenții vor încerca reproducerea atmosferei tragicelor evenimente prin amplasarea unor elemente sugestive (cearceafuri, sârmă ghimpată, stative din lemn etc.) în fața Corpului Central al Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Mecanismul folosit pentru implementarea activităţilor sus menţionate este unul cu o tentă cultural – artistică iar protagoniştii şi-au propus să atragă atenţia tocmai prin stilul abordat şi să arate că studenţii încă mai păstrează în memorie crimele şi represaliile crunte, împotriva unor manifestanţi paşnici, chiar dacă s-au desfăşurat acum 29 de ani”, se arată în comunicatul de presă transmis de Sergiu Bodlev, președintele Ligii Studenților din Galați.

Manifestaţia poartă numele de „13-15 iunie – Noi nu uităm” și se va desfășura după următorul program:

-13.06.2019 – ora 20:30 – Proiecţia filmului – Fenomenul „Piaţa Universităţii” (Campusul Studenţesc Al.I.Cuza – Cămin G);

– 13-15.06.2019 – Expoziție de fotografii – Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice și latura estică a Stadionului Portului Roșu;

– 15.06.2019 – ora 16.00 – Depunere coroană de flori – Monumentul Eroilor (Prefectură).

Distribuie articolul

You May Also Like