1 aprilie trece, păcălelile PSD rămân

Distribuie articolul

Încă un punct din programul PSD de guvernare se dovedește a fi doar o gogoașă electorală. De această dată cei care o înghit sunt tinerii, cărora li se promiseseră 40.000 de lei credite fără dobândă și cu birocrație apropiată de zero.

Măsura susține acordarea de împrumuturi fără dobândă tinerilor pentru plata cursurilor, chiriei sau a unei părți din construcția unei locuințe. Astfel, începând cu luna ianuarie 2018, băncile ar fi trebuit să finanțeze credite fără dobândă, garantate în proporție de 80% de către stat, pentru ca tineri până în 26 de ani să primească maximum 40.000 de lei. În opinia social-democrată, birocrația era mult simplificată, deoarece beneficiarii trebuiau să îndeplinească o simplă formalitate: să prezinte băncilor contractul de chirie sau de construcție a locuinței, respectiv facturile pentru cursurile sau cărțile necesare. Măsura trebuia implementată de la începutul anului 2018.

„În condițiile în care au trecut mai bine de trei luni de când acestă măsură trebuia să fie implementată, i-am solicitat ministrului Ministerul Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, să-mi transmită stadiul și calendarul de implementare a acestei măsuri din programul de guvernare, care sunt unitățile bancare implicate în proiect și care este bugetul alocat anual”, susține senatorul liberal George Stângă.

Răspunsul primit din partea autorității guvernamentale nu lasă prea mult loc de iluzii: bugetarea este zero, fără a exista ceva prevăzut în viitor.

„Acordarea pentru tineri, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, de credite fără dobândă, garantate în proporție de până la 80% de către stat, nu face parte în prezent din portofoliul de programe guvernamentale cu garanția statului”, a declarat Atilla Gyorgy, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice.

Câteva zeci de puncte din programul PSD de guvernare s-au dovedit până acum a fi doar simple vorbe pe hârtie. Dintre măsurile ce trebuiau deja implementate se numără eliminarea impozitului pe dividente (de la 1 ianuarie 2018), construirea a 500 de creșe și grădinițe, cadastrarea gratuită a tuturor terenurilor agricole, implementarea sistemelor antigrindină sau cumpărarea a 5.000 de ambulanțe pentru satele din România.

Distribuie articolul

You May Also Like