Ziua Mondială a Zonelor Umede, reminder!

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Galaţi aminteşte că în fiecare an, pe 2 februarie, se aniversează Ziua Mondială a Zonelor Umede.

Evenimentul marchează semnarea în 1971 a Convenţiei de la Ramsar – Convenţia asupra zonelor umede, de importantă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice – ratificată de România prin Legea nr. 5/1991.

„În prezent, în România există 19 situri desemnate că zone umede de importantă internaţională (situri Ramsar), cu o suprafaţă de 1.156.448 hectare. Obiectivul declarat al Convenţiei este acela de a conservă zonele umede, fauna şi flora care servesc ca habitat păsărilor acvatice, iar pe de altă parte să se conştientizeze faptul că aceste zone constituie cele mai importante resurse de valoare economică, naturală, şti-inţifică şi recreativă, a căror pierdere ar fi ireparabilă”, se precizează într-un comunicat de presă.

𝐕𝐀𝐋𝐔𝐄. 𝐌𝐀𝐍𝐀𝐆𝐄. 𝐑𝐄𝐒𝐓𝐎𝐑𝐄. 𝐋𝐎𝐕𝐄

Campania globală din 2022 își propune să mobilizeze investiții și acțiuni pentru a salva zonele umede ale lumii și a le reface pe cele pe care le-am pierdut deja.

Zonele umede sunt furnizori de viață:
➡️orez pentru 3,5 miliarde de oameni
➡️ mijloace de trai pentru 1 miliard de oameni
➡️ cele mai eficiente depozite de carbon terestre
➡️ găzduiesc 40% din speciile lumii

Teritoriile umede urbane ajută la promovarea bunăstării umane, oferind oraşelor mai multă apă şi totodată spaţii verzi pentru recreere. „În ultimii ani, schimbările climatice au avut impact considerabil asupra ecosistemelor, economiei, sănătăţii şi bunăstării populaţiei, iar previziunile atestă o amplificare a manifestărilor climatice extreme: secete severe, inundaţii, furtuni violente. Misiunea Convenţiei Ramsar constă în conservarea şi utilizarea raţională a zonelor umede cu fauna şi flora specifică, prin acţiuni locale, regionale, naţionale şi de cooperare internaţională, că o contribuţie la dezvoltarea durabilă a mediului”

Bazinul hidrografic al râului Prut (unde se situează și parcul natural Lunca Joasă a Prutului inferior) reprezintă o zonă umedă de un deosebit interes avifaunistic, atât pentru România, cât şi pentru zona de sud-est a Europei. De-a lungul văii Prutului sunt înregistrate importante cai de migraţie ale pasărilor.

Numeroase specii de pasări (acvatice, limicole, răpitoare, silvicole etc.) staţionează, se hrănesc şi cuibăresc în zonă. Amplasată în imediata apropiere a Deltei Dunării, lunca Prutului devine şi mai atractivă din punct de vedere al protecţiei şi conservării diverselor ecosisteme acvatice si terestre, a speciilor de floră, vegetaţie şi faună, a realizării activităţilor ecologice, turistice, recreative etc.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns