Vortex-ul polar afectează și județul Galați. Cod galben până mâine la prânz!

Distribuie articolul

!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat în cursul zilei de astăzi avertizarea meteo de vreme severă de tip cod galben ce vizează majoritatea regiunilor țării, inclusiv judeţul Galaţi .

Până mâine, miercuri, 5 aprilie, la ora 14.00, se vor semnala intensificări ale vântului, predominant ninsori şi strat de zăpadă.

 „Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, Dobrogea şi local în Oltenia şi Moldova unde rafalele vor depăşi 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70…75 km/h. La munte, în Transilvania şi local în Maramureş vor fi precipitaţii, predominant ninsori, temporar viscolite şi se va depune strat de zăpadă.

 În restul ţării local şi temporar vor fi precipitaţii, moderate cantitativ, sub formă de ploaie în sud şi sud-est şi mixte în rest.

 În vest, vântul va avea intensificări de scurtă durată”, spun cei de la ANM.

 Totodată, a fost emisă şi o informare meteorologică cu interval de valabilitate 04 aprilie 2023, ora 10.30 – 08 aprilie 2023, ora 10.00, fenomenele vizate fiind vreme deosebit de rece, predominant ninsori şi intensificări ale vântului. „Vremea va fi deosebit de rece, iar temperaturile vor fi cu 8…12 grade sub mediile multianuale. În jumătatea de nord a ţării vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h îndeosebi în Moldova, Dobrogea, sudul Banatului şi al Olteniei, precum şi la munte”, potrivit aceleiași surse.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: