Președintele Consiliului Județean, Galați, Costel Fotea, însoțit de reprezentați ai Consiliului gălățean, a vizitat ieri Universitatea Danubius împreună cu o delegație româno-americană de la organizația AngelouEconomics. Echipa oaspete a fost constituită din Angelos Angelou, Director executiv, Esther Angelou, Fondatoare și Andrei Buzatu, Director de Dezvoltare a Afacerilor Internaționale.
––––––––-
AngelouEconomics este o companie de consultanță de top în dezvoltare economică din SUA, cu o listă impresionantă de clienți atât din sectorul privat, cât și din sectorul public. Compania a elaborat peste 600 de strategii de dezvoltare economică pentru clienții săi, însumând investiții de aproape 22 de miliarde de dolari în întreaga lume.
Angelos Angelou este, de asemenea, fondatorul și CEO-ul International Accelerator (IA) din Austin, Texas, care se focusează exclusiv pe antreprenorii născuți în străinătate care doresc să lanseze startup-uri de tehnologie (dar nu numai) pe piața din SUA. Companiile din portofoliul IA sunt evaluate astăzi la peste 550 de milioane de dolari.