Unul din zece europeni bolnavi de cancer suferă din cauza poluării

Aproape 10% din cazurile de cancer depistate în Europa sunt cauzate de poluarea sub diverse forme, a avertizat marţi Agenţia Europeană de Mediu (AEM), care subliniază că majoritatea acestor îmbolnăviri ar putea fi evitate prin politici de mediu riguroase.

„Expunerea la poluarea atmosferică, la fumatul pasiv, la razele ultraviolete, la azbest, la anumite produse chimice şi la alţi poluanţi se află la originea a peste 10% din cazurile de cancer din Europa”, au transmis reprezentanţii acestei agenţii europene într-un comunicat.

Procentul anunţat ar putea totuşi să scadă considerabil dacă politicile existente ar face obiectul unor implementări riguroase, mai ales în lupta împotriva poluării, potrivit AEM. În UE, 2,7 milioane de persoane sunt diagnosticate cu o formă de cancer în fiecare an, iar 1,3 milioane dintre ele mor din această cauză. Continentul european, care deţine abia 10% din populaţia mondială, contabilizează 23% din totalul cazurilor noi de cancer depistate la nivel global şi 20% din totalul deceselor provocate de cancer în lumea întreagă.

Datele oficiale ale Institutului Naţional de Sănătate Publică arată că judeţul Galaţi se află printre primele în ţară în ceea ce priveşte incidenţa şi prevalenţa cazurilor de cancer.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns