Procurorii din cadrul DNA – Serviciul teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată a nouă inculpați, unul dintre ei este cercetat în arest la domiciliu și altul sub control judiciar, pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență și cumpărare de influență.
În perioada ianuarie 2022 – octombrie 2023, unul dintre inculpați ar fi pretins de la mai multe persoane, printre care și cele cercetate, foloase necuvenite constând în sume de bani, mai exact 51.800 de euro și 18.003 de lei, dar și alte bunuri în valoare de 1.200 de lei. Pentru a arăta influența de care dădea dovadă, a pretins că ar avea-o asupra unor funcționari publici sau a unor rude în cadrul unor instituții publice.
În martie 2022 – octombrie 2023, aceeași persoană ar fi primit sume totale de 33.550 de euro, 14.618 lei și alte foloase în valoare de 1.330 de lei. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Vrancea cu propunere de a se menține măsurile preventive. Procurorii DNA au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției celor trei inculpați în care s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de cumpărare de influență și complicitate la trafic de influență.