Toate conducerile unităților de învățământ vor fi scoase la concurs în 2021

Distribuie articolul

Asta se va întâmpla cel mai probabil în ultimul trimestru din an, undeva prin lunile octombrie-noiembrie, conform declarației ministrului Educației, Sorin Câmpeanu.
Directorii și directorii adjuncți vor avea de data aceasta un examen real, timpul când numirile se făceau de la partid sau era organizat un simulacru de concurs părând să fi apus.

Este șansa de credibilitate a acestui ministru și de ce nu, a întregului Executiv, o altă variantă decât cea corectă pulverizând efectiv sistemul ce are și-așa destule probleme.

Dar, dacă ne apucăm iar de numerologii sau alte selenizări dintr-astea, poate veni Câmpeanu cu sacul cu cartonașe galbene și roșii la purtător, că șanse de redresare, nu-s.

Același ministru Câmpeanu a mai venit cu o noutate care se referă la titularizarea profesorilor pe perioadă determinată, fără a face referire la un interval anume.

„Pentru cei 220 000 de profesori din sistem, criteriile de performanță, inclusiv cele ale elevilor vor fi, începând cu acest an, definitorii în continuitatea pe posturi” a mai adăugat ministrul Câmpeanu.


Distribuie articolul

You May Also Like