Reprezentanții portalului guvernamental RO Vaccinare anunță că vaccinurile anti COVID nu conțin oxid de grafen. Ei dezmint informația care circulă pe rețelele de socializare și care are ca punct de plecare un studiu realizat în Spania.
Informația privind existența oxidului de grafen în vaccinurile anti COVID a apărut într-un studiu realizat de un profesor din Almeria, Spania. Ulterior, experții au realizat că rezultatele anunțate de profesor sunt greșite, iar universitatea la care lucrează a refuzat să valideze documentul. Totuși, informația s-a răspândit rapid, fiind tradusă în multe limbi și devenind virală.
Specialiștii anunță că informația nu este bună
„Vaccinurile împotriva Covid-19 nu conțin oxid de grafen! Mai multe articole și postări pe platformele de social media care afirmă fals că „oxidul de grafen” este prezent în vaccinul Pfizer împotriva Covid-19 și care citează un studiu al unui profesor de la Universitatea din Almeria, Spania în acest sens au fost distribuite de mii de ori în mai multe limbi. Acuzația este nefondată și provine dintr-un studiu greșit metodologic.
Experții au confirmat pentru AFP că nu există dovezi privind prezența acestor substanțe în vaccinul Pfizer – sau în vreun alt vaccin disponibil pe piața din Europa de astăzi. Mai mult, universitatea s-a distanțat de document și de concluziile sale”, anunță pagina oficială RO Vaccinare.
Potrivit specialiștilor, grafenul este un compus format din particule minuscule despre care se spune că are proprietăți antibacteriene și antivirale. Este un material flexibil, conductiv, ușor și puternic. De asemenea, se pare că este cel mai subțire material din lume, ceea ce îl face atractiv pentru inovație. Materialul a fost izolat pentru prima dată în 2004.
Efectele grafenului asupra corpului uman sunt necunoscute, dar există există teorii conform cărora materialul „asemănător fibrelor” ar putea fi dăunător plămânilor atunci când este inhalat.

