Teatrul Gulliver joacă şi pe timpul verii

Distribuie articolul

Deși sunt în vacanță, păpușarii gălățeni vor mai juca câteva spectacole, în aer liber, spre bucuria micuților iubitori de teatru. Astfel, pe 22 iulie, la ora 11.00, actorii de la Gulliver vor juca, în Parcul Rizer, „Cei trei purceluși” în regia lui Daniel Stanciu. În luna august, micii spectatori vor putea vedea trei spectacole pline de tâlc.

Vineri, 11 august, Teatrul Gulliver îi va bucura pe prichindeii brăileni, cu prilejul Festivalului Național de Teatru pentru Copii „Cărăbuş” din Brăila, unde se vor întâlni cu „Scufiţa Roşie”. Acelaşi spectacol va fi susţinut şi pentru copiii gălăţeni, a doua zi, pe 12 august, la ora 11.00, în Parcul Rizer. Tot aici, iubitorii teatrului de păpuși sunt așteptați sâmbătă, 26 august, ora 11.00, la „Vasilache şi Mărioara”, iar pe 2 septembrie, ora 11.00, la „Cei trei purceluşi”.

Pentru toate aceste spectacole intrarea este liberă. Stagiunea 2017-2018 se va deschide pe 10 septembrie, odată cu începerea noului an şcolar.

Distribuie articolul

You May Also Like