Sute de copii vulnerabili din județul Galați beneficiază de o protecție sporită din partea statului și dați în plasament

Distribuie articolul

Sub 1000 de copii sunt în plasament la asistenții maternali profesioniști atestați și în plasament familial, la nivelul județului Galați. Sau cel puțin așa reiese din informarea transmisă de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați, Prefecturii, la ultima întâlnire a Comisiei județene privind incluziunea social.


Ca o particularitate, observăm că asistenții maternali atestați din Galați au încheiat contracte de plasament cu DGASPC pentru unul sau doi copii. Sub zece asistenți maternali au avut curajul și și-au asumat îngrijirea a trei copii.


Analizând situația prezentată, doar pe primul semestru al anului 2021, aflăm că numărul asistenților maternali din Galați se învârte în jurul a 300 de persoane.

Dacă pe trimestrul unu erau înregistrați în registrele DGASPC 309 asistenți maternali, din care doar 306 cu copii în plasament, în trimestrul al doilea s-au mai adăugat șapte asistenți maternali care au obținut atestarea, conform legislației în vigoare.

În schimb, de la 506 copii luați în plasament de aceștia, în primul trimestru, numărul copiilor care au avut nevoie de ocrotire suplimentară s-a redus cu 25, la 481 de copii aflați în plasament în trimestrul al doilea.

De subliniat este că numărul asistenților maternali care au copii cu handicap în plasament s-a păstrat același, 76 de persoane atestate.


Totodată, au fost și copii care au fost plasați spre îngrijire în familii care au solicitat acest lucru DGASPC Galați.

Dacă în primul trimestru s-au aprobat contracte de plasament pentru 296 de copii, în cel de al doilea trimestru au fost dați în plasament familial 311 copii.


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns