Teatrele gălățene vor primi finanţări în valoare totală de peste 8,7 milioane de lei.
Asta după ce Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, repartizarea a peste 244 de milioane de lei pentru mai multe instituții organizatoare de spectacole din ţară.
Fondurile sunt alocate pentru susţinerea activităţii şi a investiţiilor instituţiilor publice de spectacole aflate în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale.
Judeţul Galaţi, a primit finanţare pentru cele trei teatre importante, astfel:
- Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi – 2.325.128,44 lei;
- Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” Galaţi – 5.063.717,06 lei;
- Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gulliver” Galaţi – 1.344.432,84 lei.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a precizat că măsura are rolul de a sprijini administraţiile locale care nu dispun de suficiente resurse financiare pentru a acoperi toate cheltuielile necesare funcţionării şi dezvoltării infrastructurii culturale.
La nivel naţional, suma totală repartizată este de 244.081.025,69 lei, bani proveniţi din cota de 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 30 mai 2026. Fondurile vor ajunge la 73 de teatre, opere şi filarmonici din 47 de localităţi, aflate în subordinea autorităţilor locale din 34 de judeţe.

