Serviciul de Telecomunicații Speciale a deschis stagiile de practică pentru studenți sau masteranzi, care urmează cursurile facultăților cu profil tehnic din domeniul comunicațiilor și tehnologiei informației, precum și ale altor tipuri de studii care se regăsesc în domeniile de activitate ale instituției (ex. cibernetică și statistică, GIS etc).
Cei care doresc să aplice la stagiile de practică trebuie să știe că acestea nu sunt remunerate, iar „în principiu, programul de lucru este de 6 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, dar acesta poate fi flexibil”, după cum se arată pe site-ul instituției. Studenții trebuie să încarce pe platforma STS-ului un CV, o scrisoare de intenție, situația școlară și cartea de identitate și să aleagă departamentul în care își doresc să realizeze practica.
Domeniile IT&C în care poți face stagiul de practică:
- Securitatea comunicațiilor și a serviciilor de tehnologia informației – 5 locuri,
- Administrarea tehnică a Serviciului de urgență – 5 locuri,
- Cercetare, proiectare și dezvoltare a rețelelor și a serviciilor de comunicații – 5 locuri,
- Centre de date, sisteme și servicii informatice – 5 locuri,
- Echipamente și servicii de rețea – 5 locuri,
- Echipamente și servicii de acces – 5 locuri,
- Configurare, administrare și operare sisteme și rețele – 5 locuri,
- Tehnologia informației – 5 locuri,
- Departamente județene – 117 locuri/3 locuri per departament