SPORT/ Performanță fără bani, bineștiuta rețetă a primarului Pucheanu

Distribuie articolul

S-a tras la sorți programul viitoarei ediții a primului eșalon feminin de handbal, ce va începe pe 28 august.

Handbalistele de la CSM Galați au reușit să promoveze direct după numai un an în care au evoluat în cel de-al doilea eșalon.

Totuși, în prezent, sunt probleme de ordin financiar ce vor atârna destul de greu în evoluția echipei.

Toate formațiile din Liga Florilor și-au întărit loturile, campania de achiziții fiind în plină desfășurare. La Galați, nefiind bani de transferuri, este foarte posibil să începem noua ediție de campionat cu lotul cu care am evoluat în divizia secundă.
Evident, dacă așa vor sta lucrurile până la startul Ligii Florilor, CSM Galați va fi victimă sigură iar șansele de supraviețuire vor fi aproape nule.

Primarul și consilierii locali trebuie să realizeze că performanța obținută prin promovarea în primul eșalon nu poate avea alt drum decât cel al continuității. Iar continuitatea în Liga Florilor se face cu sprijinul financiar al autorităților locale, așa cum se întâmplă la mai toate echipele de handbal feminin.

Programul complet al turului este următorul:

Etapa 1
SCM Gloria Buzău – CSM Slatina
Rapid București – CSM București
CSM Târgu Jiu – CS Dacia Mioveni
Măgura Cisnădie – HC Dunărea Brăila
HC Zalău – CS Gloria Bistrița-Năsăud
SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Galați
SCM Craiova – Minaur Baia Mare

Etapa 2
CSM Slatina – Minaur Baia Mare
CSM Galați – SCM Craiova
CS Gloria Bistrița-Năsăud – SCM Râmnicu Vâlcea
HC Dunărea Brăila – HC Zalău
CS Dacia Mioveni – Măgura Cisnădie
CSM București – CSM Târgu Jiu
SCM Gloria Buzău – Rapid București

Etapa 3
Rapid București – CSM Slatina
CSM Târgu Jiu – SCM Gloria Buzău
Măgura Cisnădie – CSM București
HC Zalău – CS Dacia Mioveni
SCM Râmnicu Vâlcea – HC Dunărea Brăila
SCM Craiova – CS Gloria Bistrița-Năsăud
Minaur Baia Mare – CSM Galați

Etapa 4
CSM Slatina – CSM Galați
CS Gloria Bistrița-Năsăud – Minaur Baia Mare
HC Dunărea Brăila – SCM Craiova
CS Dacia Mioveni – SCM Râmnicu Vâlcea
CSM București – HC Zalău
SCM Gloria Buzău – CS Măgura Cisnădie
Rapid București – CSM Târgu Jiu

Etapa 5
CSM Târgu Jiu – CSM Slatina
CS Măgura Cisnădie – Rapid București
HC Zalău – SCM Gloria Buzău
SCM Râmnicu Vâlcea – CSM București
SCM Craiova – CS Dacia Mioveni
Minaur Baia Mare – HC Dunărea Brăila
CSM Galați – CS Gloria Bistrița-Năsăud

Etapa 6
CSM Slatina v CS Gloria Bistrița-Năsăud
HC Dunărea Brăila – CSM Galați
CS Dacia Mioveni – Minaur Baia Mare
CSM București – SCM Craiova
SCM Gloria Buzău – SCM Râmnicu Vâlcea
Rapid București – HC Zalău
CSM Târgu Jiu – CS Măgura Cisnădie

Etapa 7
CS Măgura Cisnădie – CSM Slatina
HC Zalău – CSM Târgu Jiu
SCM Râmnicu Vâlcea – Rapid București
SCM Craiova – SCM Gloria Buzău
Minaur Baia Mare – CSM București
CSM Galați – CS Dacia Mioveni
CS Gloria Bistrița-Năsăud – HC Dunărea Brăila

Etapa 8
CSM Slatina – HC Dunărea Brăila
CS Dacia Mioveni – CS Gloria Bistrița-Năsăud
CSM București – CSM Galați
SCM Gloria Buzău – Minaur Baia Mare
Rapid București – SCM Craiova
CSM Târgu Jiu – SCM Râmnicu Vâlcea
CS Măgura Cisnădie – HC Zalău

Etapa 9
HC Zalău v CSM Slatina
SCM Râmnicu Vâlcea – CS Măgura Cisnădie
SCM Craiova – CSM Târgu Jiu
Minaur Baia Mare – Rapid București
CSM Galați – SCM Gloria Buzău
CS Gloria Bistrița-Năsăud – CSM București
HC Dunărea Brăila – CS Dacia Mioveni

Etapa 10
CSM Slatina – CS Dacia Mioveni
CSM București – HC Dunărea Brăila
SCM Gloria Buzău – CS Gloria Bistrița – Năsăud
Rapid București – CSM Galați
CSM Târgu Jiu – Minaur Baia Mare
CS Măgura Cisnădie – SCM Craiova
HC Zalău – SCM Râmnicu Vâlcea

Etapa 11
SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Slatina
SCM Craiova – HC Zalău
Minaur Baia Mare – CS Măgura Cisnădie
CSM Galați – CSM Târgu Jiu
CS Gloria Bistrița-Năsăud – Rapid București
HC Dunărea Brăila – SCM Gloria Buzău
CS Dacia Mioveni – CSM București

Etapa 12
CSM Slatina – CSM București
SCM Gloria Buzău – CS Dacia Mioveni
Rapid București – HC Dunărea Brăila
CSM Târgu Jiu – CS Gloria Bistrița-Năsăud
CS Măgura Cisnădie – CSM Galați
HC Zalău – Minaur Baia Mare
SCM Râmnicu Vâlcea – SCM Craiova

Etapa 13
SCM Craiova – CSM Slatina
Minaur Baia Mare – SCM Râmnicu Vâlcea
CSM Galați – HC Zalău
CS Gloria Bistrița-Năsăud – CS Măgura Cisnădie
HC Dunărea Brăila – CSM Târgu Jiu
CS Dacia Mioveni – Rapid București
CSM București – SCM Gloria Buzău


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns