SPORT/ De ce nu a promovat Oțelul?

Distribuie articolul

Un cuantum de factori, nu puțini și nici de nebăgat în seamă.
Unii ar spune că nici astrele n-ar fi fost de partea noastră, alții că și numerologia ne-ar fi fost potrivnică.
Acum serios, o competiție, cea a Ligii a treia, stufoasă, gândită de Federația Română de Fotbal parcă la un șpriț de vară fără sifon. Cu 100 de echipe, 10 serii, cu două baraje pentru promovare. O nebunie. Dar, nu-i așa, toți au jucat după aceleași reguli.

De ce Brăila și nu Galațiul?

Ei, la întrebarea asta e greu de dat un răspuns. Cel puțin, un răspuns decent.
Probleme financiare la ambele echipe. Gălățenii, neplătiți de jumătate de an, brăilenii, plătiți așa, mai la vreme de seară. Cei de la Dacia Unirea, cu două antrenamente săptămânale prin parcuri, fără stadion, cu meciuri disputate pe teren propriu într-o localitate cu nume predestinat „oamenilor de bine” – Însurăței, și cu un viitor incert în ceea ce privește meciurile ce vor fi disputate in Liga a doua. Este știut faptul că Brăila nu are stadion iar localitatea citată mai sus nu are stadionul omologat pentru Liga secundă.

Ar fi culmea să vină să joace la Galați! 20 de kilometri, nu 40 cât era un dus la Însurăței!
Revenind la baraj, Oțelul nu a câștigat nici o partidă din cele patru disputate cu brăilenii în acest sezon, o remiză în turul barajului (1-1) și trei înfrângeri.

Cauza? O omogenitate mai bună la Dacia Unirea și o dorință superioară de performanță. Restul, pe calculul hârtiei erau de partea gălățenilor.

Jucători mai titrați, cu experiență superioară, antrenor călit mulți ani în prima ligă, stadion cumva decent, transferuri finalizate. Aici, la acest capitol, trebuie remarcat că dintre cele trei transferuri mai importante, doar Georgian Păun a ajutat echipa, ceilalți, Bârlădeanu și brazilianul Marquinhos au fost în repaus prelungit cauzat de accidentări.

Dincolo, la brăileni, un antrenor la început de carieră, Florentin Petre ajutat de fiul său Patrick, de vedeta problemă Raphael Stănescu și tataia Vlăsceanu. Și, cam atât. Aceștia i-au articulat de trei ori pe oțelari în cele patru întâlniri.
Ce va fi mai departe, nimeni nu știe. Totul e în aer. Petre Grigoraș dar și câțiva jucători au declarat la finalul jocului că e greu de spus ce va urma la club.

Primarul, negru de fum by Copșa Mică!

Fața lui Pucky de la Însurăței, la finalul partidei a făcut toți banii. Parcă era un ucenic mediocru de la un negustor de pompe funebre ce a uitat să-și plătească dijmuiala.

Chiar dacă poate n-are vreo culpă directă trebuie spus că situația financiară precară de la club – finanțat în mare parte de Primăria Galați, nu prea necesita prezența primului suporter al municipiului. După ce-i ții săraci lipiți jumătate de an, să te duci cu ei la meciul decisiv mi se pare desprins dintr-un film cu actori de duzină.
Dar atât s-a putut. Mai încercăm și la anu’! Și la mulți ani…


Distribuie articolul

You May Also Like