Șomaj tehnic prelungit, salarii întârziate și fără tichete de masă la Liberty!

Conducerea Sindicatului Siderurgistul AMG şi administraţia combinatului siderurgic Liberty s-au întâlnit, ieri, 22 septembrie, pentru consultări în privinţa situaţiei economice actuale a companiei.

Reprezentanţii administraţiei au prezentat situaţia actuală deosebit de dificilă a combinatului Liberty Galaţi, lipsa comenzilor care să permită reluarea activităţii de producţie, condiţiile de piaţă, preţurile mari ale energiei şi importurile uriaşe din afara UE.

Administrația Liberty afirmă că se are în vedere repornirea sectorului laminare benzi la rece, începând de luna viitoare, dar numai pentru o perioada determinată.

Pentru celelalte sectoare, administraţiei Liberty Galaţi apreciază că se va prelungi perioada de întrerupere temporară a activităţii şi în luna octombrie.

Pe durata suspendării contractelor individuale de muncă, salariații vor beneficia la fel ca în această lună de 75% din salariul de bază.

În privința tichetelor de masă, acestea vor fi acordate când şi dacă va fi reluată producţia.

Surprinzător, nu s-a discutat despre  salariile întârziate.

 

 

Ai putea fi interesat și de: