Ce moment mai bun să vorbim despre risipa alimentară dacă nu în prag de Sărbători?
Nu vă mai dați ochii peste cap, că, așa cum nu ne place să aruncăm bancnote la coșul de gunoi, așa nu ar trebui să ne placă nici să aruncăm mâncare. La urma urmei, nu e prea mare diferență, doar că mâncarea cântărește mult mai mult (în România, peste 2,5 milioane de tone de alimente ajung la gunoi zilnic).
Mai jos, câteva sfaturi prietenești pentru limitarea risipiei alimentare din această perioadă și nu numai:
- – în primul rând, un îndemn care nu mai are nevoie de alte explicații: dăruiește o masă caldă! Oricând și oricui, mai ales dacă are nevoie;
- – Mergi la cumpărături cu listă și nu te abate de la aceasta;
- – Cumpără doar strictul necesar: „mai bine să rămână decât să nu ajungă” nu este decât o risipă garantată;
- – Stabilește dinainte meniul și numărul porțiilor;
- – Fii inventiv și reinterpretează ce rămâne. De exemplu, cozonacul întărit poate deveni o budincă de te lingi pe degete!
- – Dacă tot îți rămâne mâncare, congeleaz-o. Peste câteva zile îți vei mulțumi.
- – Resturile de la alimente, fructe și legume (coji de banana, portocala, coji de cartofi, frunze de salată, coji de ou) le poți depozita într-un recipient și le poți folosi pentru un compost care va fi de mare ajutor la primăvară. Asta dacă stai la casă. Dacă nu, fă tot posibilul să separi resturile alimentare de orice alt tip de deșeu
Campanie națională privind colectarea separată a deșeurilor desfășurată de Ministerul Mediului – România.

