Directia Agricolă Galați, informează că, recent, Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru România, în valoare de 500 de milioane de euro, pusă la dispoziție prin intermediul Mecanismului de redresare și reziliență, pentru a sprijini dezvoltarea de noi suprafețe împădurite.
Măsura face parte din strategia țării noastre de asigurare a protecției pădurilor și a biodiversității.
”Schema aprobată săptămâna trecută, care se va desfășura până la 30 iunie 2026, are o valoare mult mai mare, respectiv 500 de milioane de euro, și urmărește să sprijine deținătorii de terenuri agricole adecvate pentru împădurire în vederea creării de noi suprafețe de pădure. Acest lucru va avea un impact climatic pozitiv pe termen lung, efecte de care se vor bucura și generațiile viitoare”, după cum a menționat ministrul Barna TÁNCZOS.
În cadrul schemei se va oferi sprijin sub forma unor granturi directe deținătorilor publici și privați de terenuri agricole adecvate pentru împădurire, inclusiv municipalităților, precum și asociațiilor acestora.
Pentru a beneficia de ajutor, deținătorii de terenuri agricole trebuie să creeze trupuri de pădure de cel puțin 0,5 ha, sau perdele forestiere de protecție (adică rânduri de arbori și arbuști pentru a proteja terenurile agricole împotriva eroziunii eoliene și a secetei) cu o suprafață de cel puțin 0,1 ha.
În plus, beneficiarii trebuie să se asigure că terenul pe care sunt plantate trupurile de pădure sau cordo-anele forestiere este adecvat pentru împădurire.
De asemenea, împădurirea trebuie realizată în conformitate cu un plan de proiect aprobat de Garda Forestieră, în care sunt detaliate speciile de arbori și arbuști care urmează să fie plantați, precum și densitatea plantațiilor.
Sprijinul public nerambursabil acordat în baza schemei acoperă integral costurile standard prevăzute.

