Sală de sport modernă adaptată cerințelor elevilor cu nevoi speciale din Tecuci!

Pe șantierul noii săli de sport pentru elevii de la Școala Specială „Constantin Păunescu” din municipiul Tecuci, lucrările se apropie de final!

Investiția Consiliului Județean Galați, în valoare de 1,4 milioane de lei, va oferi copiilor cu cerințe educaționale speciale un spațiu modern, sigur și prietenos, în care să-și desfășoare orele de educație fizică, să socializeze și să își dezvolte încrederea în propriile forțe.

„Ne dorim ca fiecare copil să aibă parte de cele mai bune condiții pentru a învăța și a se bucura de copilărie.

Au fost finalizate lucrările de instalare a rețelelor electrice, termice, de apă și canalizare, precum și montarea sistemului inteligent de prevenire a incendiilor.

În această perioadă se lucrează și la finisajele grupurilor sanitare și la pregătirea fațadei pentru aplicarea picturii decorative.

Noua sală de sport, cu o suprafață de 263 mp, va beneficia de teren de joc dotat cu o suprafață specială de protecție împotriva accidentărilor și de echipamente moderne pentru practicarea unor sporturi precum gimnastica, handbalul sau baschetul.

În plus, pentru confortul și siguranța elevilor, accesul în sala de sport se va putea face și direct din incinta școlii.

Le oferim copiilor șansa unui viitor mai bun, în care visurile devin realitate!”, a afirmat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

 

Ai putea fi interesat și de: