„Școala din viitor” este programul derulat de organizația educațională Junior Achievement (JA) România, în parteneriat cu Fundația Vodafone România. Este un program prin care elevii au acces la resurse și formare digitală și dobândesc „abilități și cunoștințe de alfabetizare media și combatere a hărțuirii cibernetice, prin activități creative și inovatoare de gestionarea eficientă și responsabilă a resurselor unei comunități”.
Școala din viitor face parte din programul Skills Upload Jr. – o inițiativă a Fundațiilor Vodafone din 13 țări, creată pentru a-i încuraja pe educatori și elevi să își dezvolte gândirea critică și să utilizeze în mod creativ tehnologiile digitale.
Organizatorii subliniază că „proiectul Școala din viitor ajunge în școlile JA are ca obiectiv extinderea oportunităților de învățare learning by doing și a promovării unui model educațional transdisciplinar rezultat prin alăturarea experiențelor internaționale promovate de Junior Achievement și Fundația Vodafone România.
Școala din viitor ajunge în școlile JA aduce împreună modulele educaționale Junior Achievement și activitățile de pe platforma Școala din viitor și creează experiențe de învățare extinse prin care elevii își dezvoltă abilitățile digitale și personale în timp ce explorează, din perspective și cu mijloace multiple, lumea care evoluează odată cu ei.
La finalul etapei actuale a proiectului, în luna iunie, școlile care au accesat cel mai mult activitățile Școala din viitor vor primi suport pentru dotări cu echipamente sau pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu.
Până acum, de activitățile din program au beneficiat 15.800 de elevi și 462 de profesori din învățământul primar și gimnazial din rețeaua JA România. Peste 120 de clase din 115 localități au beneficiat de dotare cu kituri educaționale care să faciliteze derularea la clasă a activităților „Școala din viitor”.