CFR continuă bătaia de joc față de călători!

 

 

Citim in mod regulat faptul că Guvernul aprobă noi și noi investiții în infrastructura feroviară ce le raportează pe canalele de influența mai mult sau mai puțin apropiate.

Ultima lăudăroșenie arată că aproximativ 700 milioane de lei, din fonduri europene și nu numai, vor intra în infrastructura rutieră şi feroviară din trei județe, printre care și Galațiul, celelalte două fiind Timiș și Brașov.

La Galați, a se citi Regionala CFR Galați sunt vizate ceva poduri și podețe, dar nu execuția propriu-zisă ci aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții. De fapt vorbim despre investiții prin zonele Adjud-Siculeni, pe la Tg. Ocna și Onești.

În tot acest timp, CFR se ține de informări ce vizează condițiile meteo extreme, și nu uită mai deloc de-acum celebrul…”Vă rugăm să ne scuzați!”

„Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează totodată că pe timpul codului roșu de caniculă, prelungit între timp și pentru astăzi, 15 iulie și mâine, 16 iulie, traficul feroviar se desfăşoară în condiţii speciale la nivel naţional, prin reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor ca urmare avertizărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în medie CU 20-30 km/h”.

Același CFR ne asigură că, prin personalul de specialitate, va efectua inclusiv revizii suplimentare pe reţea pentru verificarea tehnică a liniilor de cale ferată şi înregistrarea în mod constant a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, operaţiuni necesare pentru adaptarea în condiţii de siguranţă a traficului.

 

După informări, vin recomandările…

 

„CFR recomandă publicului călător ca în această perioadă, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre orele de sosire şi de plecare ale trenurilor din/în staţiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziţionat sau doreşte să achiziţioneze bilet şi să consulte periodic site-urile operatorilor de trafic feroviar, pentru informaţii actualizate despre condiţiile şi măsurile impuse în graficul trenurilor înscrise în circulaţie”.

 

Și scuzele…!

 

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA transmite scuze călătorilor pentru întârzierile inevitabile care se vor înregistra în circulaţia trenurilor în aceste zile în care este în vigoare avertizarea ANM de temperaturi extreme şi îi asigurăm totodată de faptul că, reducerea vitezei de circulaţie cu 20 – 30 km/h faţă de viteza normală, care va conduce implicit şi la prelungirea duratei de parcurs a anumitor trenuri, este una dintre principalele măsuri aplicate, în astfel de situaţii extreme, de orice sistem feroviar, în vederea menţinerii condiţiilor de siguranţă în trafic”.

 

Unele le putem înțelege, altele însă, nu!

 

Ne-am obișnuit cu gestionarea problematicii transportului în general și a celui feroviar în special de către Sorin Grindeanu, un Nea’ Grindă mai modernist ce se vrea reformator, dar care nu prea are a ne spune prea multe.

 După ce credea că a dat lovitura de imagine cu Podul de peste Dunăre de la Brăila, a sfârșit ușor șifonat de problemele apărute imediat după ce a tăiat panglica cu tot alaiul. Probleme evident de ordin tehnic a execuției.

Acum, alte neajunsuri pe la Tarom, nervi pentru unii și distracție pentru Ministerul Transporturilor pe Valea Oltului.

Revenind la trenurile noastre de toate zilele, putem spune că dincolo de lăudăroșeniile lui Nea’ Grindă, disprețul fată de călători a rămas fix la același nivel.

Întârzieri de zeci și sute de minute, garnituri fără aer condiționat pe așa clocoteală, locomotive ce se defectează la nici 50% din distanța parcursă.

Cel mai de evitat tren este IR 1830, ce circulă pe relația Galați- Cluj Napoca, vreme de 13 ore și jumătate.

Sâmbătă, 13 iulie, mare ghinion au avut călătorii gălățeni ce au plecat spre Cluj, unii în vârstă la controale medicale, alții in vacanță în stațiunile din nordul Moldovei. Doar până la Iași, fără aer condiționat în cele trei vagoane, întârzierea a fost de aproape o oră, iar astăzi, până la Vaslui s-au strâns deja 30 de minute.

Revenind la cursa de sâmbătă, la oprirea din capitala Moldovei, s-a stricat și bijuteria de locomotivă a lui Nea’ Grindă.

Pe la Suceava, când erau deja 43 de grade în exterior, nenea cu chipiul a hotărât la presiunea călătorilor să deschidă toate geamurile, pentru o ventilație minimă.

Nici cu trenurile spre și dinspre București nu e vreo jenă. Duminică, spre după amiază, acestea pe relația tur-retur contabilizau deja aproape 500 de minute de întârzieri.

Asta așa, ca o chestie, că tot am învățat să ne cerem scuze la foc continuu!

 

E mai bine spre…Mărășești!

 

Surprinzător, cursele de navetiști (în majoritate, angajați CFR) pe relația Galați- Mărășești sunt un țâr mai răcoroase, chiar dacă-s infecte și n-au nicio tangență cu transportul civilizat proclamat de Nea’ Grindă.

În aceste condiții, este de înțeles de ce varianta auto a câștigat mult teren în ultimii ani, călătorii câștigând timp, condiții mai acătării și poate și ceva economii.

Ai putea fi interesat și de: