S-a decis: viceprimarul Picu, greu de demis!

Distribuie articolul

Cu o majoritate confortabilă, consilierii locali PSD și UNPR au decis în bloc să-l susțină în continuare în funcția de viceprimar pe Picu Apostol Roman, după ce opoziția ceruse schimbarea sa.

Săptămâna trecută, grupul consilierilor locali PNL, PMP și consilierul independent Simona Vreme au semnat un proiect prin care solicitau demiterea viceprimarului, acuzat că a afectat din nou imaginea Galațiului. În opinia lor, declarațiile făcute la ProTV, unde a spus că turismul se bazează un cocktail din trei ingrediente, ”sex, droguri şi cazinouri”, ”au avut rolul de a leza demnitatea oricărui gălăţean precum şi de a aduce grave prejudicii de imagine comunităţii, administraţiei şi demnităţii publice pe care acesta le reprezintă”.

Proiectul a fost inițiat de șapte consilieri liberali, doi de la Mișcarea Populară și independenta Simona Vreme, dar a fost votat de numai opt dintre semnatari, în condițiile în care de la PNL au lipsit consilierii Ion Cordoneanu și Claudiu Iacob, ambii plecați din oraș din motive care țin de serviciul fiecăruia.

În ceea ce privește grupul celor patru consilieri ALDE, aceștia au decis să se abțină. În urma votulului, scorul a fost de 13 – 8 în favoarea menținerii lui Picu Apostol Roman, ce își păstrează astfel funcția cu sprijinul PSD – UNPR.

Distribuie articolul

You May Also Like