România va avea Guvern liberal. Află AICI numele viitorilor miniștri

Distribuie articolul

România va avea un Guvern format de PNL. Anunțul va fi făcut de președintele Klaus Iohannis la începutul acestei săptămâni. Cel mai probabil, președintele PNL, Ludovic Orban, va fi desemnat premier. Acesta ar urma să conducă un guvern format din cel mult 16 ministere. Potrivit presei centrale, pe lista cu posibili miniștri sunt și suprize.

Ministerul de Interne – Marcel Vela, fost preşedinte al Comisiei de apărare şi ordine publică din Senat, în prezent secretar al Senatului.

Ministerul de Externe – Bogdan Aurescu, consilier prezidenţial pe politică externă, fost ministru de Externe.

Ministerul Dezvoltării – Robert Ionatan Sighiartău, secretarul general al PNL. Sighiartău e o varianta şi pentru Ministerul Muncii, susţin sursele citate.

Ministerul Finanţelor – Florin Cîţu, liderul senatorilor PNL. Sau Cristian Păun, profesor la ASE şi consilierul liderului PNL Ludovic Orban.

 Ministerul Apărării – Ovidiu Raeţchi, vicepreşedinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor. Sau generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Apărarii.

Ministerul Fondurilor Europene – Bogdan Glăvan, profesor universitar de economie şi consilier al liderului PNl Ludovic Orban.

Ministerul Economiei – Virgil Popescu, deputat PNL, vicepreşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor. Ministerul Economiei urmează să fie comasat cu Ministerul Energiei.

Ministerul Educaţiei – Monica Anisie, preşedintele PNL Sector 2, fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei în guvernarea Cioloş. Prima varianta era Raluca Turcan, care ar prefera însă şefia Camerei Deputaţilor.

Ministerul Muncii – Dan Vîlceanu, deputat PNL.

Ministerul Agriculturii – Emil Dumitru, liderul Federaţiei ProAgro.

Ministerul Transporturilor – Lucian Bode, fost ministru al Economiei în Guvernul condus de Mihai Răzvan Ungureanu.

Purtătorul de cuvânt al viitorului executiv ar urma să fie Ionel Dancă, actual purtător de cuvânt al PNL. Titularii de la Justiţie, Sănătate, Comunicaţii, Mediu şi Cultură urmează să fie stabiliţi zilele viitoare. (sursa: Adevărul)

Distribuie articolul

You May Also Like