Reținut pentru cinci infracțiuni rutiere  

Distribuie articolul

Un tânăr din Drăgușeni, județul Galați, a ajuns după gratii, pentru cel puțin 24 de ore, după ce a comis un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane și a fugit de la fața locului. A fost prins de Poliție, la câteva ore după comiterea accidentului. Furase mașina, era beat și nu avea permis.

”Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe D.N. 24D, conducătorul auto care l-a provocat, părăsind locul accidentului. Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat că un tânăr de 18 ani, din comuna Drăgușeni a sustras autoturismul unui bărbat din aceeași comună, pe care l-a condus pe raza localității Bursucani și apoi pe D.N. 24D, surprinzând și accidentând un bărbat de 79 ani care circula regulamentar pe acostamentul drumului.

După producerea accidentului conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind depistat ulterior de polițiști. În urma verificărilor aceștia au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere și se află sub influența alcoolului, rezultatul etilotestului fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului”, precizează IPJ Galați.

Distribuie articolul

You May Also Like