O rețea de hoți care opera pe platforma siderurgică gălățeană a fost destructurată de polițiști. Aceștia au prins în flagrant mai multe persoane care furau materiale neferoase. Cinci persoane, patru bărbați și o femeie, au fost reținute.
Potrivit IPJ Galați, în cursul nopții de 25 spre 26 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale și ai Secției 4 Poliție Galați, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, au depistat, în flagrant delict, mai multe persoane, bănuite de sustragerea unor cantități de materiale neferoase de pe platforma siderurgică. Acestea aparțin combinatului siderurgic și au fost furate în perioada august – octombrie 2022.
Acțiunea a fost organizată în cadrul unui dosar penal. Polițiștii au prins în flagrant cinci persoane.
„În urma activității, au fost depistate, în flagrant delict, cinci persoane, patru bărbați, cu vârstele cuprinse între 33 și 41 de ani, domiciliați în comunele Movileni, Șendreni și Smârdan, și o femeie, de 28 de ani, din municipiul Galați, și s-a făcut după ce acestea ar fi sustras 1.434 de kg de cabluri electrice de forță, din cupru, dintr-un tunel al unei secții aflată în conservare, din incinta combinatului siderurgic”, au anunțat reprezentanții IPJ Galați.
Persoanele depistate au fost duse la sediul Poliției Municipiului Galați, unde, după audieri și după administrarea probatoriului în cauză, s-a dispus reținerea acestora, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei să fie prezentate Judecătoriei Galați cu propunerea luării unei măsuri preventive.