Primăria municipiului Galați se dă de ceasul morții să nu se facă de băcănie cu cele 500 de rable ce le vrea casate.
Numai că, gălățenii nu prea dau năvală cu înscrierile pe acest program. Și chiar nu e complicat să te înscrii. Cine dorește, bineînțeles.
După cum bine se știe, persoanele fizice ce dețin o mașină uzată și intenționează casarea ei vor primi 3000 de lei. De asemenea, proprietarii vor putea să-și caseze mașinile mai vechi de 15 ani fără a fi obligați să achiziționeze altele. 2400 de lei vor primi de la Administrația Fondului pentru Mediu și 600 de la municipalitate.
Înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului se realizează prin intermediul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de către AFM, până pe 31 august 2023, ora 16.30, sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei localităţi.
Primăria municipiului Galaţi a accesat această finanţare de la AFM pentru 5.000 de autovehicule, iar până acum la nivelul municipiului Galaţi au fost înscrise în vederea casării doar 589 de autovehicule vechi.

