Pucky sandinistul, lacrimogene deșănțate !

Distribuie articolul

Bugetul de Stat pe 2021 a fost in sfârșit adoptat astăzi, poate prea târziu la ce așteptări erau. Dar, bine că a trecut. Ceea ce a încercat să manipuleze armada socialistă, și nu e prima oară când pentru a bloca sau tergiversa, PSD cu tot neamul lor cel adormit vin cu mii de amendamente nesustenabile, unele chiar prostești de-a dreptul.

Primarul Pucky, într-o postare pe propria pagină de socializare, se vaită că parlamentarii gălățeni din coaliția aflată la guvernare n-au urmărit interesul comunității și că nu au votat din amendamentele socialiștilor.

Păi bre, nea sărbătoare, ai proiect, cu toate că ați dovedit că nu prea știți a le face, da finanțare, de unde? Vine Ayatollahul Nica de la Bruxelles cu ceva fonduri pentru Galați? Vine pe dracu! Voi ce-ați propus? Niște idioțenii nefezabile, în care nici voi nu credeți. Dar ce v-ați spus? Poate dă bine la gușteri! Poate dă, la ai voștri, socialiști.

Și bineînțeles, iar bate câmpii domn; Pucky cu simulacrul acela de găseală otrăvit! Miștocăreală pe toată linia, marca PSD. Ce să vorbească parlamentarii liberali cu tine, băi Pucky? Despre bășcălia numităTransurb? Despre Pasajul Dunărea? Sau poate despre problemele pe care le ai la Curtea de Conturi…?


Distribuie articolul

You May Also Like