Protocol pentru înființarea Zonei Metropolitane Galați-Brăila. Semnatarii vor organiza un marș auto spre București

Protocol pentru dezvoltarea zonei metropolitane Galați-Brăila. Ceea ce nu au reușit politicienii au făcut recent opt organizații din cele două orașe. Acestea au decis să colaboreze pentru realizarea zonei metropolitane Dunărea de Jos cu o populație de peste 400.000 de locuitori. Potrivit reprezentanților asociațiilor implicate, în proiect pot intra și alte oganizații din Galați, Brăila și din Tulcea. Prin cooptarea orașului Măcin și a comunelor învecinate, zona metropolitană va ajunge la aproape 600.000 de locuitori, fiind de departe cea mai mare regiune de acest fel din România.

În mod simbolic, semnarea protocolului s-a făcut la jumătatea distanţei dintre Galaţi și Brăila, pe digul care leagă cele două orașe. Potrivit inițiatorilor proiectului, participanții îşi propun să colaboreze pentru înfiinţarea şi dezvoltarea Regiunii metropolitane Dunărea de Jos în plan civic, economic şi politic. Printre obiectivele de infrastructură care vor fi susținute sunt, bineînțeles, podul peste Dunăre, aeroportul regional și autostrada.

Prima acţiune a organizațiilor care au semnat protocolul va avea loc sâmbătă, 19 mai, și se va numi „Moldova Vrea Autostradă”. Zeci de mașini din toate județele din estul țării vor merge în coloană spre București solicitând astfel construirea unei autostrăzi care să lege Moldova şi Brăila de restul țării. Participanții vor pleca dimineața din Brăila și Galați și vor ajunge la Tecuci(ora 11.00) și la Tișița(ora 12.00) unde se vor întâlni cu mașinile venite din centrul și nordul Moldovei. De acolo, marșul auto va continua pe traseul Focșani, Râmnicu Sărat, Buzău, București.

Asociațiile care au semnat protocolul Dunărea de Jos sunt: RO100 Curăţăm Galaţiul, Asociaţia Brăila Capitală Europeană a Culturii 2021, Asociaţia Dumitru Ionescu-Brăila, Comunitatea Şoferilor din Galaţi, Salvaţi Centrul Vechi-Brăila, Comunitatea Off-road Galaţi, PACT pentru Galaţi şi Asociaţia de Turism Proilavia Brăila.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns