Protestul de la Calorgal s-a încheiat. Salariații au primit promisiuni din partea primarului Ionuț Pucheanu

Distribuie articolul

S-a încheiat protestul de la societatea Calorgal. Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu a reușit să-i convingă pe salariați să se întoarcă la lucru. El le-a promis oamenilor că problemele care au dus la protestele de miercuri și joi vor fi rezolvate. Luni, 30 octombrie angajații societății de termoficare vor primi lichidarea pe luna septembrie iar vineri, 3 noiembrie, vor fi făcute plățile pentru avansul restant din luna octombrie.
În ceea ce privește concedierea colectivă anunțată de conducerea societății, aceasta nu se va face la 1 ianuarie 2018, ci în primăvara anului viitor, după închiderea sistemului centralizat. Numărul persoanelor trimise în șomaj va fi stabilit atunci, în funcție de situația societății. Persoanele disponibilizate vor primi venituri în completare, conform prevederilor Ordonanței 36. În funcție de vechime, un salariat Calorgal va primi, pe lângă șomaj, până la 24 de luni salariul mediu pe economie raportat la luna ianuarie 2018.
La întâlnirea care s-a desfășurat la Primărie, a participat și conducerea societății Calorgal. Deși sindicaliștii doreau să obțină ca suvenir capul directorului Marian Alexandru, ei nu au obținut decât o mustrare publică a șefului Calorgal. Primarul Ionuț Pucheanu i-a dat lui Alexandru vreo două palme imaginare care l-au trimis pe acesta înapoi în fotoliul de director.

„Îl avertizez pe directorul Calorgal. Ceea ce ar trebui domnul director să înțeleagă este că atunci când ești lider nu înseamnă să-ți acoperi nevoile în prima fază ție, ci să te lași ultimul, tocmai pentru a da un exemplu de bună practică. Sper ca domnul director să fi înțeles lucrul acesta, să fie ultima oară când mai aud că dumnealui și conducerea să fie în situația asta, iar angajații să fie lăsați la urmă. La următoarea abatere de genul acesta o să ne strângem mâinile”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu după întâlnirea cu sindicaliștii de la Calorgal.

Protestul la Calorgal s-a încheiat. Urmează scandalurile provocate de avariile din rețea, de găurile uriașe acoperite de la bugetul local și de facturile dodoloațe ale clienților sistemului centralizat.

Distribuie articolul

You May Also Like