Tranzacțiile patronului combinatului siderurgic gălățean, Sanjeev Gupta, au ajuns din nou în presa internațională. Financial Times scrie că Banca Română de Credite și Investiții (BRCI) ar fi procesat o serie de plăți pentru întreprinderile din cadrul GFG Alliance în ultimul an.
BRCI are sediul în București și este deținută de Sanjeev Gupta, proprietarul Liberty Galați. Gupta ar fi apelat la banca din România deoarece principalul său creditor, Greensill Capital, are mari probleme financiare. Investigația jurnaliștilor a scos la iveală o serie de tranzacții realizate prin BRCI care ridică semne de întrebare, inclusiv una prin care certificate de emisii de gaze cu efecte de seră au fost vândute de Liberty Ostrava către Liberty Galați.
Pe listă s-ar fi aflat și alte tranzacții care nu au legătură cu combinatul gălățean, mai spun jurnaliștii.
„Sanjeev Gupta s-a îndreptat către o bancă pe care o deține în proprietate în România pentru procesarea tranzacțiilor sale, după ce dovezi penale au atras atenția către imperiul său cu probleme al metalelor, la prăbușirea principalului său creditor, Greensill Capital”, scrie Financial Times, citat de profit.ro.
Banca din România a respins toate acuzațiile printr-un punct de vedere trimis jurnaliștilor care au analizat subiectul.
Combinatul siderurgic gălățean a fost cumpărat în 2019 de Liberty House Group și în prezent are aproximativ 6.000 de angajați.

