Premieră europeană la Galați: toate speciile de șerpi veninoși din lume, adunate într-un singur loc

Distribuie articolul

Miercuri, 11 aprilie, s-a redeschis expoziția de reptile vii de la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluţă”. Până la jumătatea lunii iunie, gălățenii pot admira zeci de specii periculoase din întreaga lume. Este vorba despre cobre, vipere, şerpi Boa, tarantule și broaște otrăvitoare. În premieră, colecția privată aduce la Galați cel mai mare șarpe veninos din lume și o viperă cu dinții de 4 cm lungime.

„La Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Răsvan Angheluţă Galaţi a fost redeschisă expoziţia de reptile vii aparţinând domnului Florin Sârb din Bucureşti. Aproximativ 60 specii de reptile vii, foarte periculoase, pot fi văzute aici de public. Şerpi Boa, vipere, cobre – sunt doar câteva din exemplarele exotice, care pot fi văzute la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi. De asemenea în premieră, publicul din Galați poate vedea un exemplar de cobră regală (de peste 1,5 m lungime), cel mai mare șarpe veninos din lume. O altă vedetă a expoziției este vipera de Gabon, ai cărei colți au 4 cm”, au anunțat reprezentanții Complexului Muzeal gălățean.

O altă premieră mult mai interesantă va fi consemnată la începutul lunii mai. Atunci, în cadrul expoziției vor fi aduse și alte specii de reptile, numărul acestora urmând să fie mai mare de 100. Practic, pentru prima dată, o colecție privată din Europa va aduna într-un singur loc majoritatea speciilor de șerpi veninoși de pe planetă, dar și tarantule și broaște periculoase.

Expoziţia de la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluţă”. poate fi vizitată până pe 10 iunie, de miercuri până duminică, între orele 9.00 şi 17.00.  Preţul unui bilet este 5 lei pentru copii şi 8 lei pentru adulţi.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns