Bugetul național ar putea fi aprobat la începutul anului viitor din cauza neînțelegerilor din cadrul coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR. Asta deși premierul liberal Nicolae Ciucă a declarat că termenul privind aprobarea documentului în Parlament expiră înainte de sărbători.
Prim-ministrul a declarat zilele trecute că reprezentanții PNL, PSD și UDMR negociază structura bugetului din 2022 și că aprobarea proiectului trebuie să se facă pe 23 decembrie.
„Aprobarea în Parlament, așa cum ne-am asumat, a rămas pentru data de 23 decembrie”, a spus Nicolae Ciucă.
Premierul este contrazis luni de vicepremierul PSD, Sorin Grindeanu. Acesta spune că este sceptic în ceea ce privește aprobarea bugetului până la finalul anului.
„E un semn de întrebare… Și eu am fost sceptic că vom putea până în sărbători să-l și votăm în Parlament. Mi-aș dori acest lucru. Dacă aceste discuții vor fi mai scurte și vor mulțumi cât de cât fiecare titular și fiecare parte”, a declarat Sorin Grindeanu.
Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, va prezenta luni proiectul bugetului. Prezentarea va fi făcută în ședința de Guvern care va începe la ora 16.00.