Peste 22,27 miIioane de euro pentru IMM-urile gălățene!

Vești bune pentru IMM-urile gălățene! Peste 22,27 milioane de euro sunt puse la dispoziția microîntreprinderilor din județul Galați pentru dezvoltarea afacerilor și crearea de noi locuri de muncă.

Fondurile au fost obținute prin Programul Tranziție Justă 2021 – 2027, prin care se finanțează cu prioritate mediul de afaceri din județul nostru.

De această dată este vorba de o linie de finanțare special dedicată microîntreprinderilor, acestea având posibilitatea să obțină, în baza proiectelor depuse, o sumă cuprinsă între 50.000 euro și 300.000 euro pentru implementarea ideilor de afaceri.

Sunt bani puși la dispoziția companiilor pentru achiziția de echipamente, utilaje, a unor brevete sau licențe software, dar și pentru organizarea de cursuri de formare profesională, obiectivul fiind acela de a sprijini IMM-urile să se dezvolte și să genereze noi locuri de muncă.

În acest sens, Autoritatea de Management pentru Programul Tranziție Justă (AM PTJ) a publicat recent, pe site-ul MIPE, Ghidul Solicitantului pentru Intervenții care sprijină Dezvoltarea Întreprinderilor și a Antreprenoriatului, Componenta „Sprijin pentru creșterea durabilă a microîntreprinderilor și crearea de locuri de muncă”.

Apelurile de proiecte sunt de tip competitiv, aplicațiile pentru obținerea finanțării urmând să fie încărcate, în perioada 1 iulie – 1 septembrie, pe platforma MySMIS 2021/SMIS2021+.”, a afirmat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

 

Ai putea fi interesat și de: