Pesta porcină a scăpat de sub control. Autoritățile nu mai pot opri virusul!

Distribuie articolul

Pesta porcină africană nu mai poate fi oprită. Este verdictul șocant al unui mare crescător de porci din județul Brăila care a pierdut zeci de mii de animale din cauza virusului agresiv. Gheorghe Caruz, fostul proprietar al fermei de la Tichilești unde peste 35.000 de animale au fost eutanasiate, susține că autoritățile au scăpat situația de sub control deoarece nu au luat măsuri preventive. De aceea, virusul nu mai poate fi oprit, iar singura soluție pentru salvarea animalelor este mutarea acestora din gospodăriile țărănești în ferme.

„Părerea mea este că pesta nu prea mai poate fi oprită, este cel mai parșiv virus, se transmite prin orice, prin oameni, animale, aer, apă, haine, păsări, furaje, unelte, șoareci. Există o variantă radicală. Trebuie luați urgent toți porcii din gospodării, din toată țara. Dacă nu se va proceda așa, nu va scăpa nici un porc, din nici o fermă din țară. Am avut cheltuieli uriașe pentru a face protecție, am respectat toate regulile impuse de autorități, de pomană”, a declarat Gheorghe Caruz, pentru Mediafax.

Crescătorul de proci consideră că autoritățile au greșit deoarece nu au împușcat porcii mistreți din Delta Dunării, deși știau de cel puțin doi ani că virusul se află lângă frontierele României, în Ucraina.

„S-a greșit de la început, pentru că nu au fost împușcați porcii mistreți din Delta Dunării. S-a spus atunci că este rezervație, că speriem păsările, acum speriem oamenii pentru că nu o să mai avem ce mânca. Nu s-a făcut instruirea populației, omul are cel mai important rol, să anunțe imediat autoritățile că a văzut un porc mort. La noi, nu, trecea omul pe lângă cadavru și își vedea de treabă. Dacă se luau măsuri radicale în Deltă, nu se mai ajungea aici. În Germania au stat cu armata în jurul marilor ferme când a izbucnit pesta, la fel și în alte state, în Olanda au omorât aproximativ șase milioane de porci. Nu am învățat nimic de la alții, pesta este de doi, trei ani în Ucraina și noi nu am luat nici o măsură, am stat”, a spus Gheorghe Caruz.

Omul de afaceri mai spune că proprietarii de ferme au nevoie în mod urgent de ajutoare de la stat pentru a dezinfecta și repopula unitățile de producție. În caz contrar, numeroase firme vor intra în faliment, ceea ce ar putea provoca dezastre ecologice, din cauza porcilor morți, și economice, deoarece de zootehnie depind numeroase afaceri din alte domenii.

Județul Brăila a fost lovit în plin de pesta porcină. În doar două ferme de porci, de la Tichilești și Gropeni, peste 170.000 de animale trebuie să fie eutanasiate din cauza pestei porcine. În plus, focare au fost descoperite în zeci de gospodării din comune și  din orașele Însurăței și Brăila, peste 30.000 de porci fiind eutanasiați.


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns