Performanță administrativă: Galați și Brăila, mai sărace decât exotica Guyana Franceză

Distribuie articolul

Județele Galați, Brăila, Vrancea, Constanța, Tulcea și Buzău au fost distruse de politicieni. Conform unor date oferite de Comisia Europeană, regiunea Sud-Est din România este a doua cea mai săracă din Uniunea Europeană. De la Revoluție încoace, cele șase județe au stat, cu mici excepții, sub talpa groasă a stăpânilor de la FSN, PDSR și PSD. Iar rezultatele se văd: Galați, Brăila, Vrancea, Constanța, Tulcea și Buzău au ajuns campioane la sărăcie în Uniunea Europeană. Sunt pe penultimul loc în clasamentul din 2019 al Indicelui European Regional al Competitivității, devansând doar regiunea Egeea de Nord din Grecia.

De râsul lumii este faptul că regiunea Sud-Est este depășită în clasament chiar și de Guyana. Este vorba despre un teritoriu sud-american al Franței (o colonie) care are doar 86.000 de km², acoperiți în mare parte de junglă. Locuitorii coloniei franceze, parte a Uniunii Europene, se ocupă în special cu pescuitul.

Clasamentul a fost realizat de specialiștii Comsiei Europene plecând de la parametri precum inovația, complexitatea mediului de business, infrastructura, inovarea și mărimea pieței. Asta în timp ce alegătorii din cele șase județe s-au ocupat cu Bunea Stancu, Marian Oprișan, Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Eugen Durbacă, Dan Nica…

Distribuie articolul

You May Also Like