Pensiile gălățenilor, în topul național

Distribuie articolul

În România, pensiile sunt mici, în cea mai mare parte a lor, iar majoritatea pensionarilor nu își permit un trai decent. Chiar și în București și județul Hunedoara, unde pensiile au depășit pragul psihologic de 2000 de lei sau aproximativ 400 de euro, această clasă socială duce un trai foarte greu. Pornind de la datele Institutului Național de Statistică, nu mai puțin de 13% dintre pensionarii românii sunt concentrați pe raza județului Hunedoara și în municipiul București. Acolo sunt și cele mai mari pensii, 2124 lei, respectiv 2026 lei, în medie. La polul opus, cele mai mici pensii sunt în Botoșani, Giurgiu și Vrancea, sub 1300 de lei sau aproximativ 260 de euro.

Pensionarii din România, într-o situație precară

Dar ce ne spun de fapt datele INS? Aflăm că ”cel mai tânăr” județ din România este Iași, unde vârsta medie a locuitorilor este puțin peste 39 de ani. Ca referință, asta înseamnă că acolo există o natalitate semnificativ mai mare decât în restul țării. Cel mai bătrân județ este Teleorman, unde media este de 47 de ani. Această situație a progresat într-o manieră cât se poate de dramatică în ultimele două decenii, cu doar două județe sub 40 de ani, Iași și Ilfov. Per ansamblu, odată cu migrația accelerată și cu scăderea natalității, România este o țară ce îmbătrânește foarte rapid.

Speranța de viață este pe un trend ascendent, dar oamenii nu mai procrează și ne apropiem de momentul în care nu vom mai avea cine să ne plătească pensiile. Alternativa este să ne confruntăm cu o explozie a taxelor pe salariați. Ca referință, cea mai îmbătrânită țară din lume este Japonia, unde vârsta medie este de 45,4 ani. Din păcate, România se apropie cu pași repezi de aceeași situație, în timp ce Teleorman și Vâlcea au depășit deja acea valoare. Pe lângă asta, peste jumătate dintre județe îmbătrânesc cu o viteză mai mare decât media pe țară.

Chiar și în centre financiare precum Cluj, vârsta medie este acum de 42 de ani, pe când acum 18 ani era de 35 de ani. Galațiul, după cum se poate observa și din reprezentarea grafică, se află pe poziția 14 la nivel național în ceea ce privește ponderea de reprezentativitate, cu 2,75% din totalul pensionarilor români. În ceea ce privește valoarea pensiei medii lunare, Galațiul se situează pe locul cinci cu 1735 lei, după Hunedoara, București, Brașov și Gorj.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns