Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a lansat spre dezbatere publică proiectul Legii pensiilor care, potrivit reprezentanţilor instituţiei, urmăreşte eliminarea inechităţilor dintre cei care au cotizat egal şi primesc pensii diferite, dar şi dintre bărbaţi şi femei, aşa cum se întâmplă în prezent.
Noua lege a salarizării va permite pensionarilor cu stagiul de cotizare mai mic de 15 ani să opteze între pensia minim garantată, care va fi calculată pe baza contributivităţii, şi o indemnizaţie socială. Ca să beneficieze de această opțiune, aceștia trebuie să-și exprime alegerea cu trei luni înainte de aplicarea legii. Pensia minim garantată în acest moment este de 640 de lei
„O noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opţiunii pentru indemnizaţia socială minimă. Pensionarii aflaţi deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie şi indemnizaţia socială minimă, cu trei luni înainte de aplicarea efectivă a legii”, potrivit ministerului Muncii.