Patru bărbați reținuți în urma unei agresiuni la Brăhășești, Galați 

Distribuie articolul

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au reținut patru bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 39 de ani, din localitățile Toflea și Tecuci, suspectați de infracțiuni precum tulburarea ordinii publice, lovire, violare de domiciliu și amenințare.

Incidentul a avut loc pe vineri, pe strada Principală din comuna Brăhășești, în urma unei altercații în trafic. Cei patru bărbați ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil, unde între ei și proprietar, împreună cu alți membri ai familiei acestuia, a izbucnit un conflict violent. Două persoane, de 33 și 20 de ani, au fost rănite în altercație, una dintre ele fiind internată la Spitalul Municipal Anton Cincu din Tecuci.

Agresorii au fugit de la fața locului, însă au fost ulterior identificați și aduși la secția de poliție. Mâine, aceștia vor fi prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, cu propunere de măsuri preventive.


Distribuie articolul

Ai putea fi interesat și de: