Până pe 4 martie, săptămâna Porților deschise la ISU Galați!

 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Eremia Grigorescu” Galați organizează evenimentul „Porți Deschise”, în cadrul manifestărilor dedicate Săptămânii Protecției Civile. Activitățile se vor desfășura zilnic, în intervalul orar 9–17.

Cei interesați pot vizita sediul instituției din municipiul Galați, situat pe strada Mihai Bravu nr. 36, precum și Detașamentul de Pompieri Tecuci (strada 1 Decembrie 1918 nr. 27A) și Stația de Pompieri Ivești (strada General Eremia Grigorescu nr. 159, comuna Ivești, județul Galați).

Pe durata evenimentului, vizitatorii vor avea ocazia să vadă autospecialele de intervenție, echipamentele folosite în misiuni și să discute cu pompierii despre activitatea desfășurată în teren.

Exercițiu demonstrativ de descarcerare

Vineri, 28 februarie, de la ora 11, au avut loc exerciții demonstrative de descarcerare în două locații: în parcarea Shopping City Galați și în Parcul „Regina Elisabeta” Tecuci.

Ateliere și activități pentru public

În zilele de 28 februarie și 1 martie, în cele două locații menționate, au fost și sunt organizate ateliere de prim ajutor, expoziții de tehnică de intervenție și activități de informare preventivă.

Prin aceste acțiuni, reprezentanții ISU Galați își propun să promoveze măsurile de prevenire a situațiilor de urgență și să ofere informații utile despre modul corect de intervenție în cazuri critice.

 

Ai putea fi interesat și de: