OUG nr.6/2021 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului a atras atenția investitorilor interesați (și controlați intens de autorități)

Distribuie articolul

Reprezentanții Foreign Investors Council – Consiliul Investitorilor Străini, ai Asociației Române pentru Ambalaje și Mediu și cei ai Asociației „Berarii României” și-au dat întâlnire cu reprezentanții Parlamentului pentru a se face auziți cu privire la OUG nr.6/2021, hotărâre referitoare la reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului.

Președintele Comisiei pentru Mediu și Echilibru Ecologic din forul legislativ, deputatul PNL George Stângă, lider al formațiunii și în teritoriu, la Galați, care a dat curs reuniunii, susține că, prin acest act normativ, țara noastră a transpus în legislația națională prevederile Directivei 2019/904/UE privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului. Investitorii au venit cu numeroase amendamente și modificări.

” În cadrul discuției de astăzi aceștia mi-au prezentat modificările pe care le propun în privința OUG 6/2021. Întâlnirea de azi a fost o primă etapă a dialogului pe care îl consider extrem de util pentru a ajunge la o formă îmbunătățită a actului normativ, urmând ca în zilele următoare să continuăm această discuție.

Consider că este extrem de oportun ca înainte de a introduce acte normative pe ordinea de zi a Comisiei pentru Mediu și Echilibru Ecologic să le discutăm în prealabil cu actorii vizați de modificările legislative”, a precizat Stângă.


Distribuie articolul

You May Also Like

Lasă un răspuns