Deplasările la Arad nu au fost cu noroc pentru gălățeni în precedentele dispute directe.
Un egal, scos de UTA în prelungiri (scor 1-1), din penalty, după ce Oțelul controlase întreaga partidă, și un 1-3, la discreția arădenilor.
Oțelul se află înaintea acestei partide pe antepenultimul loc ce duce la baraj. Toate celelalte echipe ce au jucat în această primă etapă de play-out și cu care suntem în luptă directă pentru salvarea de la retrogradare, obținând rezultate pozitive.
Botoșaniul a bătut la Ploiești, Slobozia a remizat la Sibiu iar Politehnica Iași a remizat la Constanța.
În aceste condiții, partida de astăzi de la Arad, devine una foarte importantă pentru elevii lui Ovidiu Burcă, care își sărbătorește astăzi ziua de naștere, prilej cu care „Express de Dunăre” îi urează „La mulți ani!”
Așadar, de la ora 18, Oțelul pornește în cele „nouă finale” din play-out, așa cum spunea antrenorul aniversat astăzi.
Au fost în cursul acestei săptămâni și vești bune pentru club, s-au mai achitat din restantele salariale, anul 2024 fiind încheiat din punct de vedere fiscal, prilej cu care au trecut și emoțiile privind acordarea licenței pentru următoarea ediție de campionat.
Partida de astăzi va fi condusă la centru de Marcel Bîrsan, ajutat la cele două linii de Andrei Constantinescu și Mihăiță Necula toți din București.
În Camera VAR se vor afla Andrei Chivulete din București și Raul Ghiculescu din Lugoj.
Următoarea etapă din play-out va însemna pentru Otelul tot un meci in deplasare, de data aceasta mai scurtă, la Buzău.

