Oameni care dezvoltă Galațiul, astăzi Sorin Lăcătușu

Distribuie articolul

Grupurile de Acțiune Locală sunt organizații neguvernamentale care în ultimii ani au reușit să facă lucruri care sunt la prima vedere imposibile pentru România în care am fost învățați să trăim.

Să organizezi un număr de comune și antreprenori din același areal într-un grup organizat, cu proiecte eligibile pentru finanțare, gândite cu scopul de a dezvolta zona și de a aduce un plus de calitate locuitorilor ei este dificil, dar exact aceasta este misiunea GAL-urilor.

În județul Galați, grupurile de acțiune locală funcționează cu succes, contribuind la dezvoltarea comunităților membre, iar GAL Siret Bârlad Est este unul dintre ele, fiind constituit la finalul anului 2015 prin implicarea comunelor Cuza-Vodă, Pechea, Grivița, Ivești și Umbrărești, dar și a unor antreprenori din această zonă.
Sub conducerea dlui Președinte Sorin Lăcătușu, GAL Siret Bârlad Est a devenit rapid o alternativă atractivă de finanțare pentru proiectele anteprenorilor locali, în condițiile în care accentul a fost pus pe fondurile 100% nerambursabile, evaluarea rapidă a cererilor de finanțare și pe alocarea a 70% din suma solicitată în avans, la momentul semnării contractului de finanțare.

Cu finanțări de aproape două milioane de euro aduse către antreprenorii locali din mediul rural, cu șapte proiecte majore aflate în perioada de implementare și cu un aport clar la bunăstarea comunităților din cele cinci localități membre, GAL Siret Bârlad Est este un factor de dezvoltare pentru județul Galați și un exemplu de bună practică!

La fel ca în întreaga societate, restricțiile impuse de pandemie și distanțarea socială au adus cu ele dificultăți în desfășurarea activității grupului, o provocare depășită cu succes de către președintele Sorin Lăcătușu, care a luat rapid măsura de a organiza sesiunile de informare în mediul online, o soluție inedită la nivel național în ceea ce privește GAL-urile și care a permis continuarea cu succes a misiunii pe care GAL Siret Bârlad Est și-a asumat-o de la bun început.

Gândirea inovativă și adaptarea continuă la nevoile antreprenorilor din comunitățile pe care le deservește sunt factorii succesului activității acestui ONG. Astfel, deși s-a confruntat cu o cerere scăzută pe unele măsuri de finanțare cum ar fi “Ferma Verde”, conducerea grupului dorește ca, în urma modificărilor Strategiei de Dezvoltare Locală, sumele neaccesate pe măsurile mai puțin populare să fie redirecționate către cea mai accesată dintre ele și anume cea dedicată activităților non-agricole.

De asemenea, implementarea măsurilor mici lansate de Agenția pentru Finanțare a Investițiilor Rurale la nivelul GAL-urilor este o prioritate și se bazează, conform spuselor dlui Sorin Lăcătușu, pe faptul că GAL-urile sunt mai apropiate de comunități, sunt mai mobile și mai bine informate despre situația din teritoriu, aspecte care trebuie luate în considerare de către factorii decidenți.

Nu putem decât să lăudăm implicarea dovedită de-a lungul timpului de către GAL Siret Bârlad Est, precum și profesionalismul și seriozitatea de care a dat dovadă conducerea grupului. Impactul pozitiv avut în mediul antreprenorial din cele cinci comunități din județul Galați vorbește de la sine și ne arată că acolo unde se vrea, se și poate.

Succes în continuare, GAL Siret Bârlad Est, așteptăm să auzim numai de bine de la voi!

Distribuie articolul

You May Also Like