O nouă etapă de dezinsecție nocturnă!

Primăria municipiului Galaţi informează că, începând de mâine 14 iulie și până joi, 16 iulie, se va efectua o nouă etapă de dezinsecţie, prin intermediul Serviciului Public Ecosal. 

De data aceasta vorbim despre o acțiune nocturnă, în intervalul orar 22 – 6, unde se va interveni la sol cu echipamente de tip generator ULV şi termonebulizator, în vederea combaterii insectelor zburătoare şi târâtoare, pe întreaga suprafaţă a municipiului Galaţi, utilizându-se substanţele Solfac Combi MAXX şi Solfac Trio EC140NF, insecticid piretroid concentrat.

Apicultorii şi sericicultorii de pe raza municipiului Galaţi sunt rugaţi să-şi ia toate măsurile de protecţie necesare pentru familiile de albine şi viermi de mătase în scopul evitării contactului cu substanţele insecticide distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public.

Programul poate suferi modificări sau poate fi decalat în cazul în care condiţiile meteo nu permit desfăşurarea în bune condiţii a acţiunii, transmite Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.

Ai putea fi interesat și de: